(Scroll down for the English version)

---

Română

Găsesc ceva atât de magic cu privire la mijloacele de transport în comun și la biciclete, pe care le voi adăuga în această categorie datorită beneficiilor multiple pe care le aduc acestea atât omului, cât și mediului înconjurător.

Mersul cu trenul, mersul cu tramvaiul, mersul cu bicicleta… sunt atât de nostalgice, iar cine nu iubește puțină dulce nostalgie?

Personal, am o problemă cu autobuzele, sper că nu va deranja pe nimeni, dar cred că e doar o chestiune fiziologică, prin care apropierea scaunelor și înșiruirea lor, acompaniate de obișnuita aglomerație de oameni prea apropiați unii față de alții nu ajută la construirea unei plăcute amintiri, aceasta și, probabil, a unei lipse personale de control al automobilului care îmi dă o ușoară stare de kinetoză. E doar un punct de vedere.
Dar, autobuzele au avantajul lor de a fi dispuse să meargă pe mai multe rute, și la o viteză acceptabilă.
Doar că eu nu găsesc atât de multă magie în ele, dar dacă tu, dragul meu cititor, găsești, te rog să îmi scrii în secțiunea de comentarii. 🙂

Însă atunci când există fie o stabilitate personală prin mersul cu bicicleta, fie una mecanică prin șinele de tren sau de tramvai, totul se schimbă, și putem să îngânăm povești sau doar sentimente ale farmecului acestor prea-bine cunoscute mijloace de transport.

Mersul cu trenul…compartimente peste compartimente, oameni buni și oameni ciudați, o doamnă cu un cățel, un domn aparent deranjat, un semnal de alarmă, un controlor grăbit, un domn care se întreabă la ce îi folosește graba, o domnișoară cu o carte în mână, un tânăr privind subtil o domnișoară, doi bătrâni încă îndrăgostiți, un copil care doarme în brațele părinților… Oh, câte povești nespuse!

Mersul cu tramvaiul…un tânăr cu o valiză în mână, copii cu ghiozdane în spate, o fată oferă locul ei unui domn în vârstă, un băiat citește o carte, un altul citește ziarul, o doamnă vorbește la telefon, trei studenți vorbesc despre viața de la facultate, un elev își ține cutia de vioară în mână, o tânără se uită pe fereastră, tramvaiul se oprește în altă stație… Oh, câți oameni grăbiți!

Mersul cu bicicleta…independență, libertate, bucuria întâlnirii a unui alt ciclist, coborârea de pe bicicletă la trecerea de pietoni, urcarea din nou pe bicicletă, viteza din oraș, pistele de biciclete, admirarea arhitecturii, oprirea pentru a face o poză malului râului care trece prin oraș, mulțumirea adusă oamenilor care s-au dat la o parte, zâmbetul de după răspunsul “Cu plăcere!”, bucuria de mișcare… Oh, cât de liniștitor!

Lucruri mici… oh, dar ce impact mare!

Filă de Jurnal – 3 iulie 2020:
Mi-am amintit că eu iubeam trenurile încă de dinainte să merg prima dată cu ele, pe undeva pe la sfârșitul liceului. Vedeam scene din filme care ecranizau atât de plăcut trenurile, dar cred că cea mai mare influență a avut-o opera Bubico, de I.L.Caragiale; și, astfel, atașamentul meu față de trenuri a fost sortit să existe încă de dinainte să ne cunoaștem personal.
Iar atunci când am aflat că studenții beneficiază de transport gratuit pe rutele feroviare, imaginația mea și-a luat zborul și încă poposește din când în când pe câte un tren, înainte să își deschidă iarăși aripile, înspre efemeritatea creației.

Dacă vrei să citești despre recenta mea excursie cu trenul la Brad, Hunedoara, apasă AICI.

Nu uita să Privești în Sus. #lookup
Nihil Sine Deo.

Dacă vrei să primești toate viitoarele postări direct pe mailul tău, poți să te abonezi mai jos, doar introducându-ți adresa de e-mail.

De asemenea, te invit să lași un comentariu, precum și să vizitezi paginile mele de pe rețelele de socializare, pe care le găsești mai jos.

• WordPress
• Instagram
• YouTube
• Pinterest

---

English

There is something so magical about public transportation and bicycle transportation, that I will include here, due to the multiple benefits they bring to humans as well as to the environment.

Train rides, tram rides, and bike rides… they are so nostalgic, and who doesn’t love some sweet nostalgia?

Personally, I have an issue with buses, and I hope nobody would get mad, but it’s just a physiological thing to me where the closeness of chairs and the sequence of benches, accompanied by the usually crowded people standing too close to one another, doesn’t really build up a pleasant memory – probably also due to lack of automobile control, it just makes me feel an easy state of kinetosis. But this is just my point of view.
Still, buses go a long way, and they have access to all kinds of roads and they’re fast enough.
It’s just that I can barely find any magic in them, but if you, my dear reader, can find any, please write it down in the comments section. 🙂

But when there’s personal stability through cycling or a mechanical one through the train tracks or the tram tracks, everything changes, and we could be chanting stories or feelings of the charm that belongs to these well-known means of transport.

Train ride… compartments over compartments, good people and odd people, a lady with a puppy, a gentleman seemingly disturbed, an alarm signal, a rushed train conductor, a man asking himself what’s the purpose of all this rush, a girl reading a book, a young man subtle watching a young lady, an old couple still in love, a child sleeping in his parent’s arms… oh, how many untold stories!

Tram ride… a young man holding a suitcase, children with backpacks, a girl offers her place to an old man, a boy reads from a book, another from the newspaper, a lady talks on the phone, three students are talking about life at the university, a student holding his violin case, a young lady is looking out on the window, the tram stops…
Oh, so many rushed people!

Bike ride… independence, freedom, the joy of meeting other cyclists, getting off the bike at the crosswalk, jumping up on the bike again, city speed, the bike lanes, admiring the architecture, stopping to take a photo of the river that crosses the town, thanking people for letting you pass through, the smile after answering “you’re welcome”, the joy of movement… oh, how peaceful!

Small things… oh, but with such an impact!

Journal page – 3^rd of July 2020:
I remembered that I have loved trains even before I have ever ridden on one – somewhere at the end of high school. I saw movie scenes that were portraying trains in such a nostalgic way, but I think the greatest influence on this subject was “Bubico”, the work of I.L. Caragiale, a Romanian writer; therefore, my attachment to trains was bound to exist even before I met them personally.
From then on, and even more when I heard that students in Romania benefit from gratuity on the railways, my imagination took flight and it still stays for a while on a train, until it opens up its wings, to the ephemerid of creation.

If you would like to read about my recent train ride to Brad, Transylvania, click HERE.

Don’t forget to #lookup.
Nihil Sine Deo.

If you would like to receive all of the future posts right to your mailbox, make sure you subscribe by simply adding your e-mail address down below.

I would also like to invite you to leave a comment, as well as to visit my other social media pages, which you can find listed right here:

• WordPress
• Instagram
• YouTube
• Pinterest