Română
„Când Adam, în clipa cea deplină, ochii de ţărâna şi-a deschis, a văzut un Om... într-o grădină... l-a văzut pe Alfa în lumină, pe ISUS în scâteiri de vis. Şi era grădina ca o carte... Pomul cel de viaţă... pomul cel de moarte... Trandafiri de sânge... crini de rugăciuni. Iar când umbre-albastre se lăsară peste taina ultimului ram, înălţându-se în liniştea de seară, Prinţul sfânt Se despărţi de-Adam. Dar... urcând în zarea albăstruie, Alfa, chipul dragostei dintâi aştepta ca primul om să-i spuie un cuvânt... doar un cuvant: "RĂMÂI!"... Au trecut pe urmă ani de-nfrângeri. Şi-ntr-o zi, la Mamre, sub stejari rotaţi, Avraam văzu pe Alfa între îngeri. - Domnul meu, e greu prin soare să străbaţi. Tălpile în pietre ai să-Ţi sângeri. Şi uitând Avraam povara bătrâneţii, a pornit cu robii şi-a ales un junc. Iar când isprăviră de prânzit drumeţii, spre bătrân Se-ntoarse Prinţul vieţii: - Sara, pân' la anul, vei avea un prunc! Şi ISUS dădu să plece spre Sodoma, murmurând: - Voi arde tot ce-i putred, tot! Vântul prin fâneţe răscolea aroma... Iar Avraam, bătrânul, se gândea la Lot... - Doamne, nici o făptură ochiul Tău n-o pierde. Sângele din uliţi trebuie să-l răzbuni. Dar să arzi şi vreascul şi copacul verde?... Poate sunt acolo zece oameni buni... - Iată, fu răspunsul, îngerii vor trece. De vor fi buni zece, Eu Mă voi abate, voi cruţa cetatea pentru-aceştia zece! Şi-a simţit Avraam în piept o plinătate, a simţit c-avea un frate-DUMNEZEU. Dar ISUS, mergând către cetate, paşii-ncetinindu-Şi... aştepta mereu... O, ce mult dorea El, nu lumeşti bucate, nu slujiri, nici fumul unei dulci tămâi. Ci El, Prinţul Slavei, "Dumnezeu şi frate", pentru-atâtea daruri binecuvântate, aştepta o şoaptă, un cuvânt:"Rămâi!"... Prin Iaboc trecură Leea şi Rahela. Iacov, copleşit de frica lui Edom, se ruga în taină. Şi în ceasu-acela, i-apăru sub ramuri de lămâi... un OM... I-apăru un înger cu cereşti veşminte. Şi-L cuprinse Iacov ca pe-un vis din Rai. - Nu Te las, Stăpâne, până cănd nu-mi dai binecuvantarea cerurilor sfinte! Stelele pe boltă lunecau în vale, urmărind pe Alfa în strâmtoare prins... Iar când astrul zilei sângera-n zăbale, Prinţul cel de taină Se lăsa învins, aşezand pe Iacov mâini sacerdotale... Şi-a plecat ISUS încet, cum apăruse, aşteptând ca Iacov, de sub albi lămâi, după ce primise darul care-l vruse, să-L oprească şi pe Cel ce i-l dăduse, cu un semn, cu-o şoaptă, c-un cuvânt: "Rămâi!"... Şi trecură iarăşi anii peste lume pân' să crească holda şi să dea în pârg. Iar cândva trei oameni se urcau cu sârg însoţind pe Alfa undeva, pe-o culme. Şi deodată... Doamne, peste muchii crunte, nouri de lumină au venit de sus, ca un miez de soare pe smerita frunte, pe vesmântul alb al blândului ISUS. Se părea că Raiul iarăşi se aşterne, cu oştiri de îngeri... într-un sfânt colind. Moise şi Ilie, lângă El venind, ascultau cuvântul dragostei eterne. Şi-atunci Simon Petru, om de căpătâi, s-a-nălţat deodată în sclipirea dalbă şi-a rostit cuvântul... (El l-a spus întâi!) - O, rămâi, IESUA, bine-i să rămâi!... Şi-am să fac aicea trei colibi degrabă! Spre Emaus, iată, trei bărbaşi mergeau, cu suspine-amare, cu vorbiri ciudate. - Ce-s aceste vorbe între voi schimbate? i-a-ntrebat. Dar cine-i? Vai! ei nu ştiau! - Tu eşti singur oare în Ierusalim ce nu ştii necazul zilelor acestea? Şi mergând alături, îi dădură vestea despre-acel ISUS, MELEK ha IEHUDIM. - Noi trăgeam nădejde, domnule, că El, Prooroc înalt în fapte şi cuvinte, va aduce iarăşi slava-n Israel. Şi-a-nceput străinul: - Oameni grei la minte, inimi de zăbavă, neam întârziat, fără Jertfa scrisă-n sulurile sfinte, v-ar fi dat salvare Unsul aşteptat? N-aţi citit Geneza? Pe Moria, oare, n-a venit să moară un berbec ascuns? În Exod ce-nseamnă Mielul cel străpuns şi-n Levitic Jertfa înlocuitoare? Ce-i în cartea Numeri stânca cea lovită? Şi acel prooroc din Deuteronom? Nu plângea în David Dumnezeul-Om şi-n Isaia oaia mută şi smerită? Dar voi toţi aceia ce I-aţi fost cununa n-aţi simţit puterea din Cuvântul viu, când Rabinul vostru biruia furtuna? Când ieşea în giulgiu Lazăr din sicriu? Voi toţi, ucenicii Omului durerii, voi ce L-aţi lăsat să fie prins şi dus, voi care-aţi privit mărirea Lui ISUS, cum de vă-ndoiţi de gloria-nvierii? Ascultau cei doi mustrarea cea tăioasă ce turna un foc în inima lor rece. Dar trecuse vremea, vai! erau acasă şi "străinul" parcă se grăbea să plece. Şi atunci din nou dorita primăvară şi-a rostit cuvântul dragostei dintâi. - O, rămâi cu noi căci vremea e spre seară. Ziua e trecută. Vin' la noi... RĂMÂI!... A trecut apoi peste Chedron o ceată. Unsprezece Iacovi se luptau acum! Cum să-ntorci privirea şi să pleci la drum cum să laşi atâta dragoste curată? Pentru cea din urmă binecuvântare, mâinile străpunse Alfa Şi Le-a-ntins Si deodată... uite... parcă S-a desprins... Da. Se-nalţă. Urcă, dar plângând... în zare. Căci privind de sus pe cei legaţi de Sine cu eternul semn din mâini şi din călcâi, El citea-n toţi ochii aceleaşi dulci suspine: - O, RĂMÂI, RABUNI! IEŞUA... RĂMÂI!... Răsunaţi în nouri, trâmbiţe de-aramă! Vino, MIRE tainic, din cereşti poteci! Şapte continente zi de zi Te cheamă! Vino, PRINŢ al SLAVEI!, DRAGOSTE DE VECI! AMIN”
Versuri: Costache Ioanid
Pe data de 25 Mai vom sărbători Înălțarea Domnului Iisus Hristos.
Poezia aceasta este despre un dor al lui Iisus, a lui Alfa, un dor de a fi dorit a rămâne în viața noastră.
Dacă vrei să primești toate viitoarele postări direct pe mailul tău, poți să te abonezi mai jos, doar introducându-ți adresa de e-mail.
De asemenea, te invit să lași un comentariu, precum și să vizitezi paginile mele de pe rețelele de socializare, pe care le găsești mai jos.
English
„When Adam, in the whole moment, his eyes of dust has opened, he saw a Man… in a garden… he has seen Alpha in the light, Jesus in the dreamy brightness. And the garden was as a book… The Tree of Life… the tree of death… Roses of blood… lilies of prayer. And when blue shadows fell over the secret of the last branch, Ascending in the twilight quiet, The holy Prince disparts from Adam. But… rising in the blue horizon, Alpha, the face of first love, was waiting for the first man to tell Him A word… just a word: “Stay”... Years of defeat have gone by, And one day, at Mamre, under round oak trees, Abraham has seen Alpha between angels. “-My Lord, is hard to go through the sun Your feet will bleed through stones.” And Abraham forgot the burden of old age, And went with the servants and brought a bull. And when the travelers were done eating, to the old man the Prince of Life turned: -“Next year, Sarah will have a child!” And Jesus seemed to leave to Sodoma, whispering: -“I’ll burn all that is rotten, all!” The wind through the hay spread a flavor… And Abraham, the old man, thought of Lot… “-Lord, there’s no creature out of Your sight. The blood from the streets has to be avenged. But should You burn the wood with the green tree?… Maybe there are there ten good people…" "-Look, was the answer, the angels will pass. If there are ten good people, I’ll stray away, I’ll spare the city for those ten good people!” And Abraham felt a fullness, He felt he has a brother - GOD. But Jesus, walking to the city, slowing His steps… He was waiting… O, how much He wished, no earthly victuals, no ministry, nor the smoke of sweet incense. Yet Him, The Prince of Glory, “God and brother”, for all those blessed gifts, was waiting for a whisper, a word: “Stay!”… Through Iaboc went Leah and Rachel. Jacob, overwhelmed by fear of Edom, was praying in secret. And in that moment, Beneath lemon branches appeared… a MAN… appeared an angel in celestial clothing. And Jacob grasped him as a Heavenly dream. “-I won’t let you, Master, until you give me the blessing of the holy heaven!” The stars in the sky were slipping into the valley, watching Alpha caught in a strait… And when the day star was bleeding in the curb, The secret Prince left Himself defeated, laying sacerdotal hands over Jacob… And Jesus left slowly, as He appeared, waiting for Jacob, beneath white lemon trees, after he received the gift he wanted, to stop also the One Who offered it, with a sign, a whisper, a word: “Stay!”… And years passed again over the world until the fields grew and became ripe. And once three people climbed hardly following Alpha somewhere, on a crest. And suddenly… Lord, over steep peaks, clouds of light came from above, as a core from the sun over the reverent forehead, on the white clothes of meek Jesus. It seemed like Heaven spreads again with angels armies… in a holy carol. Moses and Elijah, next to Him came down, listening to the word of eternal love. And then Simon Peter, the frontal man, rose suddenly in the white shimmer and spoke the word… (He said it first!) -O, stay, Jeshua, it’s good to stay!… And I’ll make here three huts hastily! To Emaus, look, three men were heading, With bitter sighs, with strange words. “-What are these words exchanged between you? He asked. But who’s He? O! They did not know!" "-Are you the only one in Jerusalem who doesn’t know the trouble of these days?” And walking beside him, they spread the news about that Jesus, Melek ha iehudim. “-We were hoping, sir, that He, High prophet in words and acts. Will restore the glory in Israel.” And the stranger began: “-Hard-thinking people, Delayed hearts, late people, Without the sacrifice written in the holy scrolls, would the Anointed One give you salvation? Didn’t you read Genesis? On Moria, didn’t come to die a hidden sheep? In Exodus, what is the pierced Lamb and in Leviticus the replaced sacrifice? What is in Numbers the hit rock? And that prophet in Deuteronomy? Didn’t the Human-God cry in David? and in Isaiah the meek and humble sheep? But all of you who were His crown didn’t you feel His power in the living Word, when your Rabbi conquered the storm? When Lazarus came out in a shroud? All of you, the disciples of the Man of Suffering, you who let Him be caught and taken, you who saw the glory of JESUS, how do you doubt the glory of the Resurrection? The two were listening to the sharp rebuke that was pouring fire into their cold hearts. But time passed, oh! They were home and “the stranger” seemed to want to leave. Then again, the longed spring said the word of first love. "-Oh, stay with us ‘cause it’s getting dark. The day has passed. Come to us… Stay!…" Over Chedron passed then a group. Eleven Jacobs were fighting now! How can you turn your look and go on the road, how can you leave so much clear love? For the last blessing, the pierced hands Alpha lay upon And suddenly… look… it seems He has detached… Yes. He is ascending. He is rising, but crying… in the horizon. For looking from above to those tied up to Him with the eternal sign from hands and heels, He was reading in all eyes the same sweet sighs: -Oh, stay Rabbi! Jeshua… Stay!… Echo in the clouds, brass trumpets! Come, secret Bridegroom, from heavenly paths! Seven continents every day call for You! Come, Prince of Glory! Love for Eternity! Amen”
Lyrics: Costache Ioanid
English translation: Poliana Raisa
On May 25th, in Romania, we will celebrate the Ascension of Jesus Christ.
This poem is about a longing of Jesus, of Alpha, a longing to be wanted to stay in our lives.
If you would like to receive all of the future posts right to your mailbox, make sure you subscribe by simply adding your e-mail address down below.
I would also like to invite you to leave a comment, as well as to visit my other social media pages, which you can find listed right here:
A Romanian on Earth // Un Român pe acest Pământ 