Ce trebuie să se facă în luna Octombrie // What should be done in October


La câmp – semănăm grâul, și adunăm restul recoltei de toamnă rămasă nerecoltată din luna trecută. Grâul pentru semănat să fie bine ales și stropit cu piatră vânătă dizolvată.
În casă – ne îngrijim de achitarea impozitelor către stat și comună, precum și a altor datorii – dacă avem – din veniturile de până aici. Ne cumpărăm cărți bune de citit pentru timpul iernii.

Oh, cât mă simt de fericit
Că am Mântuitor.
Orfan, nici părăsit nu sunt
Cu al meu Salvator.

Mi-a spus Iisus și mi-a promis
Prin al Său sfânt Cuvânt:
Se duce să-mi gătească loc
În cer, locașul sfânt.

Aici sunt numai călător
Și trec ca iarba-n câmp.
În cer eu sunt moștenitor,
Unde îngerii cânt.

„Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă, unde sunt?” – Luca 17:17, Biblia

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui!” – Psalmul 103:2, Biblia

Pagină din Revista „Farul Creștin”, ediția din anul 1937.

Dacă vrei să primești toate viitoarele postări direct pe mailul tău, poți să te abonezi mai jos, doar introducându-ți adresa de e-mail.

De asemenea, te invit să lași un comentariu, precum și să vizitezi paginile mele de pe rețelele de socializare, pe care le găsești mai jos.


If you would like to receive all of the future posts right to your mailbox, make sure you subscribe by simply adding your e-mail address down below.

I would also like to invite you to leave a comment, as well as to visit my other social media pages, which you can find listed right here:

Leave a comment