Read the English version here.

Română

Acest articol este o analiză amănunțită a cărții Prințul Caspian, de C.S. Lewis, a doua din seria de cărți Cronicile din Narnia.
Este un sumar al cărții care evidențiază pasaje importante care sunt, după cum vei vedea, aplicabile în viața noastră.

Cuprins:

• Introducere
• Prințul Caspian
  • Capitolul 1: “Insula“
  • Capitolul 2: “Casa antică a Vistieriei“
  • Capitolul 3: “Piticul“
  • Capitolul 4: “Piticul spune despre Prințul Caspian“
  • Capitolul 5: “Aventura lui Caspian din Munți“
  • Capitolul 6: “Poporul care trăia în ascuns“
  • Capitolul 7: “Vechea Narnie în Pericol“
  • Capitolul 8: “Cum au Părăsit Insula“
  • Capitolul 9: “Ce a văzut Lucy”
  • Capitolul 10: “Întoarcerea Leului”
  • Capitolul 11: “Leul Rage”
  • Capitolul 12: “Vrăjitorie și Răzbunare Subită“
  • Capitolul 13: “Marele Rege în Conducere“
  • Capitolul 14: “Cum au fost Toți foarte Ocupați“
  • Capitolul 15: “Aslan face o Ușă în Aer“

Introducere:

Inițial, am intenționat ca acest articol, precum și cel precedent, să fie doar o analogie dintre citatele mele favorite din poveste și lecțiile pe care le luăm din acestea; dar, apoi, am realizat că am făcut de asemenea și un rezumat al poveștilor. În orice caz, am făcut acest lucru în vederea prezentării contextului citatelor, și pentru a ajuta pe cei care încă nu au citit aceste minunate cărți.

^{Dacă vrei doar să citești citatele, acestea sunt marcate pe parcursul articolului}.

Acesta este al doilea articol pe care l-am scris despre seria de cărți Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis. Sper că vor mai fi încă cinci care îi vor urma, deoarece seria este alcătuită din 7 cărți, și anume: “Leul, Vrăjitoarea și Dulapul“, “Prințul Caspian”, “Călătoria Corabiei ‘Zori de Zi’”, “Jilțul de Argint”, “Calul și Băiatul Său”, “Nepotul Magicianului”, “Ultima Bătălie” (după ordinea în care au fost scrise și publicate de către C.S. Lewis).
Nu pot promite când voi posta celelalte articole, deoarece sunt studentă și mai am și alte proiecte și articole în minte, astfel timpul meu este destul de limitat – dar pot să spun că îmi voi da silința să țin pasul cu ele.

Prințul Caspian

Dar într-o zi vei fi suficient de în vârstă pentru a începe să citești povești din nou.

C. S. Lewis

A doua carte a seriei, “Prințul Caspian”, scrisă de Clive Staples Lewis, a fost publicată în anul 1951.
Aceasta este o continuare a cărții “Leul, Vrăjitoarea și Dulapul“, urmând povestea celor patru frați: Peter, Susan, Edmund și Lucy, care se întorc în Narnia, destul de neprevăzut, în locul în care au fost cândva conducători drepți, și ne amintim că “Odată ajuns Rege și Regină în Narnia, întotdeauna rămâi Rege sau Regină.” Însă, când ajung acolo, totul este schimbat, și este un nou Prinț care își începe călătoria, și acest tânăr este Prințul Caspian.

Mai departe, voi parcurge cartea din scoarță în scoarță, cu mențiuni speciale asupra pasajelor semnificative.

Capitolul 1

Povestea începe cu cei patru frați: Peter, Susan, Edmund și Lucy, care se aflau acum pe peronul unei gări din Marea Britanie, pregătiți a se întoarce la școală, din vacanța de vară, acțiunea având loc în apropierea toamnei. 
Din melancolia gării rurale și întristarea produsă de sfârșitul vacanței de vară, cei patru sunt luați prin surprindere de un fel de chemare, parcă: câteva înțepături și trageri și, dintr-odată, au fost absorbiți de pe peronul gării într-un loc deschis la mare, pe o plajă pustie și sălbatică. 

Nu le-a luat mult până să conștientizeze că s-au întors în Narnia, iar acum trebuiau să găsească un drum către civilizație, sau măcar hrană și apă. 
Primul lucru pe care l-au găsit a fost un pârâu, pe care l-au urmărit, pentru a ajunge la Izvor. 

– În viața noastră obișnuită, se prea poate să nu ajungem în persoană pe o insulă părăsită, dar se poate să trăim o viață pustie – poate nu sunt mulți oameni în jurul nostru gata să ne ajute, poate nu suntem susținuți de cei din jurul nostru, poate uneori nu suntem înțeleși, sau orice altceva la care te gândești. 
Acum, noi nu putem trăi cu apă sărată de băut – avem nevoie de un izvor proaspăt de apă dulce. 

“M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii… ”(Biblia, Ieremia 2:13 VDC) 

Iisus este Apa Vieții. 
Iar oricând găsești un semn sau o persoană care să te conducă înspre El, urmărește-l/o, și vei fi împlinit. 

“În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.” 

“Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.””(Biblia, Ioan 7:37-38 VDC) 

Capitolul 2

Când au găsit izvorul pârâului, s-au redescoperit pe ei înșiși, deoarece pârâul i-a condus către Cair Paravel, locul unde ei au fost Regi și Regine în Narnia, dar se pare că aceasta a avut loc în urmă cu mai mulți ani, deoarece acest loc era acum o ruină. 
Totuși, în ruina castelului, au regăsit vistieria lor: “dacă nu realizau unde se găseau și dacă nu își aminteau majoritatea lucrurilor, cu greu ar fi știut că erau comori.” 

– Tot astfel, dacă nu urmăm Calea către Izvor, care este Însăși Iisus, nu vom putea ajunge la toate darurile pe care vrea să ni le dăruiască, sau să descoperim darurile pe care ni le-a dat deja.

Peter, Susan și Lucy au luat cu ei din trezorerie darurile primite de la Tatăl Crăciun. Din nefericire, “Edmund nu avea niciun dar,” datorită faptelor sale din cartea precedentă. 
Aceștia și-au amintit de toate greutățile și marile bucurii de care au avut parte în Narnia, tocmai în locul în care au fost Regi și Regine, la Cair Paravel. 

Capitolul 3

În timp ce frații căutau un mod de a părăsi insula, trecuse în apropiere o barcă în care erau doi soldați și un prizonier, care era un Pitic, un Narnian. 

Cei patru l-au salvat pe Pitic, și au făcut astfel rost și de o barcă. 

Capitolul 4 

În continuare ni se face expozițiunea situației actuale din Narnia, de către Pitic, al cărui nume este Trumpkin. 
Regele Miraz, un Telmarin, i-a interzis Prințului Caspian, nepotul său, de a vorbi despre Vechea Narnie, pentru că nu voia ca acesta să creadă în ea. 

– În zilele noastre, puțini sunt cei care sunt deschiși să discute cu privire la Credință sau la Viața Veșnică, tocmai pentru că nu vor să creadă în ea. 

Unul dintre motivele pentru care Miraz nu credea în Epoca de Aur a Narniei era pentru că atunci au fost doi Regi și două Regine. 

“Cum pot să fie doi regi în același timp? întreba Miraz.” 

– Tot ce știa acesta era dictatura, fiind dificil pentru el să împartă puterea. 

Din fericire pentru Caspian, care iubea să vorbească despre vremurile străvechi ale Narniei, a primit un Tutore pe placul său, în locul dragei sale Dădace, care a fost trimisă departe de el tocmai din acest motiv controversial. 
Noul său Tutore, pe timpul nopții, departe de orice ureche vrăjmașă, îi vorbea lui Caspian despre toate lucrurile magice. 
Mai aflăm de la Trumpkin că Telmarinii, poporul care trăia acum în Narnia, “au redus la tăcere animalele și copacii și fântânile, și au ucis și au alungat Piticii, Faunii, iar acum încercau să acopere până și memoria lor. Regele nu aproba să se vorbească despre ei.” 

-Conducerea absolutistă a Telmarinilor a condus la cenzură, care este crucială ridicării la putere a unui astfel de regim. Pentru aceasta a fost nevoie să oprească vocile care propuneau alte moduri de trai, deoarece Narnienii au fost întotdeauna oameni liberi (deși, au mai fost subjugați, cu mult timp în urmă). 

Doctorul Cornelius, Tutorele, l-a învățat pe Caspian și cum să conducă, atunci când va ajunge rege, pentru a face lucrurile bune din nou: 

“Poți fi blând cu sărmanele rămășițe ale poporului Piticilor. Poți aduna învățați magicieni și să încerci să găsești o metodă prin care să trezească copacii încă o dată. Poți căuta prin toate colțurile și locurile sălbatice ale pământului să vezi dacă încă se găsesc vii în ascunziș orice Fauni sau Animale Vorbitoare sau Pitici.” 

– Reconectarea cu trecutul, păstrând memoria vie, aceasta este modalitatea de a face bine: învățând din greșeli și cinstind tot ce și pe cine a fost bun, dar, în toate, punând la loc de preț Istoria. 

Ajungând să discute despre Castelul Cair Paravel, Caspian a menționat minciuna care i s-a spus: precum că ar fi fantome acolo, acesta fiind motivul pentru care Telmarinii nu mergeau în acele părți. 
Adevărul era, de fapt, îi spune Doctor Cornelius, că “aceasta este o poveste inventată de Telmarini. Regilor voștri le este teamă de moarte de mare, deoarce nu pot cu adevărat uita că, în toate poveștile, Aslan vine de peste mare. Ei nu vor să meargă aproape de ea și nici nu vor ca cineva să meargă aproape de ea… Se simt mai în siguranță dacă nimeni din Narnia nu îndrăznește să meargă pe malul coastei și să se uite înspre mare – către ținutul lui Aslan și către dimineață și către capătul estic al lumii.”  

– Asemănarea cu societatea de astăzi se vede prin minciuni și frică prezentate oamenilor ca un fel de viață, încercând să dezică oamenii de la Credință, Speranță și de la Dragoste, oprind oamenii din a căuta Adevărul.
Iar Adevărul poate fi găsit doar în Iisus Hristos. “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Biblia, Ioan 14:6) 

Capitolul 5 

În momentul în care Caspian a fost nevoit să fugă din castel, acesta a pornit înspre munți, înspre locurile sălbatice în care spera să mai găsească Narnieni. 

“Era acum într-un ținut deluros, mergând în sus și în jos, dar întotdeauna mai mult în sus.” 

– Orișicând trecem prin încercări ale credinței sau avem probleme în viață, să ne dăm silința ca, în ciuda urcușurilor și a coborâșurilor, să mergem mai mult în sus, decât în jos, pentru ca, până la urmă, să biruim. 

Într-un târziu, într-o împrejurare mai puțin avantajoasă, a ajuns, totuși, să cunoască un Bursuc Vorbitor și un Pitic. Bursucul se numea Trufflehunter _{(=”Vânătorul de trufe”)}: 

“Voi, Piticii sunteți toți la fel de uituci și de schimbători precum Oamenii însăși. Eu sunt un animal, sunt, și un Bursuc, ce e mai mult. Noi nu ne schimbăm. Noi rămânem aceeiași. Eu zic că un mare lucru bun va ieși din asta. Acesta este adevăratul rege al Narniei. Și noi, animalele, ne amintim, chiar dacă Piticii uită, că Narnia nu a fost niciodată bine întemeiată decât atunci când un fiu al lui Adam a fost Rege.”  

– Trufflehunter

“Nu este țara Omului, dar este o țară în care un om să-i fie Rege,” a zis Bursucul. 

– În zilele noastre auzim des vorbindu-se că planeta noastră nu ar avea nevoie de oameni, că ea aparține animalelor și naturii în general. Însă acest lucru este fals. Dumnezeu, când a creat Natura, a văzut că ceva lipsește: omul, o creatură după înfățișarea Sa. De aceea, ne-a creat, din suflarea Sa, și, mai mult decât aceasta, ne-a dat judecată și înțelepciune pentru ca să stăpânim peste animale. Iar, dacă vrem să facem ceea ce este Bine, cu cât mai mult am putea pune umărul în ajutorarea ecosistemelor, deoarece avem un țel.

În continuare, Trufflehunter și Piticul, au o conversație cu privire la existența tuturor poveștilor antice ale Narniei (să ținem cont de faptul că acțiunea prezentă se petrece în timpul Narniei la sute de ani după domnia Regilor și a Reginelor pe care îi cunoaștem, în timp ce, în lumea noastră, trecuse doar un an): 

“Cred în Marele Rege Peter, și în ceilalți care au domnit în Cair Paravel, la fel de ferm precum cred în însuși Aslan.” a zis Trufflehunter. 

“La fel de ferm precum asta, îndrăznesc să spun,” a zis Trumpkin. “Însă cine mai crede în Aslan în zilele acestea?” 

“Eu cred,” a zis Caspian. “Și dacă nu credeam în el înainte, aș crede acum. Înainte, printre Oameni, cei care ar fi luat în derâdere pe Aslan, ar fi râs cu privire la povești despre Animale Vorbitoare și Pitici. Uneori, chiar mă întrebam dacă chiar era o asemenea persoană precum Aslan, dar apoi uneori mă întrebam dacă chiar există persoane ca voi. Și, totuși, aici sunteți.” 

Capitolul 6 

După ce s-au hotărât, într-un final, că trebuie să înceapă să acționeze contra lui Miraz, s-au decis să dea de veste cu privire la o întrunire, printre toți Narnienii. 

Capitolul 7 

“Să dormi sub stele Narniene (pe Pajiștea Dansatoare), să bei nimic altceva decât apă de fântână și să trăiești mai ales din nuci și fructe sălbatice, a fost o experiență interesantă pentru Caspian… Dar niciodată nu s-a simțit mai bine… și a început deja să se întărească la față, purtând o privire mai regească.” 

– Atunci când te întorci de partea Binelui, vei avea nevoie de prieteni adecvați, care te vor învăța metode efective de a trăi, simple, dar mai bune, întorcându-te la origini, astfel, devenind cine trebuia să fii. Acestea pot a te întări în exterior, în timp ce inima ta este încă iubitoare (așa cum ar trebui să fie). 

Caspian era doar un băiat, însă aceste împrejurări l-au ajutat să devină bărbat. 

În cadrul deciziei importante cu privire la luptă, Centaurul le-a spus: 

“Cei care fug primii, nu întotdeauna fug ultimii. Și de ce ar trebui să lăsăm inamicul să ne aleagă poziția, în loc să o alegem noi? Haideți să găsim un loc sigur și tare.” 

– În caz de război, găsește o strategie bună. Trebuie să fim înțelepți în deciziile noastre, pentru a fi biruitori împotriva forțelor răului. Avem nevoie de un loc sigur… în credință. 

(De asemenea, amintește-ți “să îți ștergi sabia”) 

Au hotărât să folosească Cornul de Vânătoare (cel pe care l-a primit Regina Susan în prima carte) și au trimis mesageri către locurile antice și magice ale Narniei pentru a întâmpina ajutorul care le va ieși în cale. 

Deși Trumpkin nu credea în Corn ca fiind o unealtă folositoare, s-a oferit ca mesager. 

“Tu ești Regele meu. Cunosc diferența dintre a oferi un sfat și a primi ordine. Ți-am dat sfatul meu, iar acum este timpul pentru ordine.” -Trumpkin 

Doctorul Cornelius a avut o recomandare cu privire la momentul suflării Cornului: 

“Aș aștepta Răsăritul… Acesta are uneori un efect în operațiuni ale Magiei Albe.” 

– Ne putem aminti ceea ce s-a întâmplat odată la Răsărit în Narnia (dar și în lumea noastră) din cartea precedentă. 

Capitolul 8 

La suflarea în Cornul de Vânătoare al Reginei Susan: 

“Întregul văzduh a fost cuprins de el, zgomotos precum un tunet dar mult mai prelungit, răcoros și dulce precum muzica pe deasupra apei, dar suficient de puternic încât să scuture pădurile.” le povestea Trumpkin copiilor. 

Astfel, au fost readuși copiii pe tărâmul Narniei. 

“Este puțin necomfortabil să știm că noi putem fi chemați la o suflare, așa de ușor,” zise Edmund. 

– Tot așa vom fi chemați și noi cândva, către alt loc, însă la timpul potrivit, … și pentru eternitate. 

“… Este chiar mai rău decât ceea ce spunea Tata, când vorbea despre a trăi la mila telefonului.” 

După ce Trumpkin le-a povestit toate acestea, îi era greu să creadă că tocmai ei, acești patru tineri, erau Regii și Reginele de demult, cei care îi vor ajuta în lupta contra lui Miraz. De aceea, copiii I-au arătat lui Trumpkin îndemânările lor de demult, prin lupta cu sabia contra lui Edmund și tragerea la țintă cu arcul contra lui Susan. 

“… aerul din Narnia a lucrat asupra lui încă de când au ajuns pe insulă, iar toate vechile bătălii s-au întors asupra lui, iar brațele și degetele sale și-au amintit vechea îndemânare. Era Regele Edmund încă o dată.” 

După înfrângerea sa, Trumpkin și-a câștigat tocmai porecla pe care a încercat să le-o pună copiilor: Dragul Mic Prieten (DMP). 

Capitolul 9 

După ce copiii se reacomodaseră cu lumea Narniei, cu stelele Narniene și pădurile Narniene, la un moment dat au întâlnit un urs, însă acesta nu era un urs vorbitor , pentru că, de când inamicii Narniei au venit acolo, multe dintre animale au devenit necuvântătoare, sălbatice; iar acest lucru a făcut-o pe Lucy să se întrebe: 

“Nu ar fi groaznic dacă într-o zi, în lumea noastră, acasă, oamenii ar începe să devină sălbatici pe dinăuntru, precum animalele de aici, și să arate încă precum oamenii, încât nu vei știi niciodată care sunt care?” 

Pe drumul lor către “Dealul lui Aslan,” pentru a-l ajuta pe Caspian în bătălia împotriva lui Miraz, s-au rătăcit prin pădure, până ce au ajuns la Râul Repede, care era într-un defileu.  
Aici este locul în care Lucy l-a văzut pe însuși Aslan, de cealaltă parte a prăpastiei, chiar înainte ca ceilalți să pornească în direcția opusă. 

“Și a vrut ca noi să mergem unde era el – acolo sus,” a zis Lucy. 

Ceilalți nu au vrut să o creadă, unii pentru că “nimeni dintre noi nu a văzut ceva,” iar Piticul zicea “nu știu nimic despre Aslan”.

Totuși, era cineva care a stat puțin pe gânduri înainte ca să se decidă, iar acesta era Edmund. 

“Când noi am descoperit Narnia acum un an – sau acum 1000 de ani, oricum ar fi – Lucy a fost cea care a descoperit-o prima și nimeni dintre noi nu a crezut-o. Eu am fost cel mai răutăcios dintre toți, știu. Totuși, ea a avut dreptate, în cele din urmă. Nu ar fi drept să o credem de data aceasta? Eu votez să mergem în sus.” a zis Edmund.

– Odată schimbată inima, aceasta nu dă înapoi. Iar inima lui Edmund a fost schimbată încă de la convorbirea lui cu Aslan, din prima lor experiență în Narnia. 

Capitolul 10 

Cu toate insistențele lui Lucy, cei mai mari tot au decis să meargă în jos pe cărare, unde s-au rătăcit, din nou, și au pierdut mult timp pentru nimic. 
Când, în sfârșit, au ajuns la Vadurile de la Beruna, s-au bucurat: 

“Nu poți decât să te simți mai puternic când te uiți la un loc în care ai câștigat o victorie glorioasă, și, mai mult, un regat, cu sute de ani în urmă. ” 

Însă aici au fost întorși din drum de către soldații de acolo, urmând ca apoi să accepte că Lucy probabil avea dreptate. Fiind seară, tot ceea ce au mai făcut a fost să cineze și să doarmă. 

“Lucy s-a trezit cu sentimentul că vocea pe care o îndrăgea cel mai mult în lume o chema pe nume.” 

“Cu siguranță era un zgomot în poiană, un zgomot precum cel pe care îl fac copacii într-un vâjâit puternic, deși nu era nicio adiere de vânt în seara aceasta.” 

– Aceasta ne amintește de Pogorârea Duhului Sfânt pe Pământ, ziua de Cincizecime. (Biblia, Faptele Apostolilor cap. 1-2) 

După ce a dansat alături de copaci, Lucy l-a văzut: era Leul. 

“Aslan,” a zis Lucy, “ești mai mare.” 
“Asta pentru că tu ești mai în vârstă, micuțo, ” a răspuns el. 
“Nu pentru că tu ești?” 
“Eu nu sunt.”

“Dar în fiecare an în care tu crești, mă vei găsi mai mare.” – Aslan

Aslan a discutat cu ea despre timpul pe care l-au pierdut astăzi. 

“Oh, Aslan,” a zis Lucy. “Nu aș fi putut să îi las pe ceilalți și să vin la tine singură, cum aș fi putut? Nu te uita la mine așa… oh, păi, cred că aș fi putut. Da, și nu aș fi fost singură, știu, nu dacă eram cu tine. Dar care ar fi fost binele?” 
“Să știi ce s-ar fi putut întâmpla, copil drag?” a zis Aslan. “Nu. Nimănui nu i se spune aceasta vreodată.” 

“Dar fiecare poate să descopere ceea ce se va întâmpla, ” a zis Aslan. “Dacă te întorci la ceilalți acum, și îi trezești; și le spui că m-ai văzut din nou; și că trebuie ca toți să vă treziți îndată și să mă urmați – ce se va întâmpla? Este o singură modalitate de a afla.” 
“Te vor vedea și ceilalți?” a întrebat Lucy. 
“Cu siguranță nu la început, ” a zis Aslan. “Mai târziu, depinde.” 
“Dar nu mă vor crede!” a zis Lucy. 
“Nu contează,” a zis Aslan. 
“Oh dragă, oh dragă,” a zis Lucy. “Și am fost așa de mulțumită că te-am găsit din nou. Și am crezut că mă vei lăsa să stau. Și am crezut că vei veni urlând și speriind toți dușmanii –  ca și data trecută. Iar acum totul va fi groaznic.” 
“Este greu pentru tine, micuțo,” a zis Aslan. “Dar lucrurile nu se întâmplă de două ori la fel. A fost greu pentru noi toți în Narnia până acum.” 
“Lucy și-a ascuns fața în coama lui pentru a se ascunde de fața sa. Dar trebuie să fi fost magie în coama sa.Ea a putut simți puterea leului pătrunzând în sine. Dintr-odată s-a ridicat. “Îmi pare rău, Aslan,” a zis ea. “Sunt gata acum.”” 
“Acum ești o leoaică,” a zis Aslan. “Iar acum toată Narnia va fi renăscută. Dar haide. Nu avem timp de pierdut.” 

… 

“Acum, copil drag,” a zis Aslan, atunci când au lăsat copacii în urma lor, “Eu voi aștepta aici. Du-te și trezește-i pe ceilalți și spune-le să mă urmeze. Iar dacă ei nu vor veni, atunci trebuie ca măcar tu să mă urmezi de una singură.” 

Lucy a încercat să îl trezească întâi pe Peter, apoi pe Susan și în final pe Edmund, care a fost primul care chiar s-a trezit din somn, auzind despre Aslan. Edmund a fost bucuros să audă vestea, însă când a privit către locul unde spunea Lucy că este el, “a crezut că vede ceva pentru un moment,” dar apoi nu l-a văzut. 

“… de ce eu nu pot să îl văd?” 
“A zis că s-ar putea să nu poți.” 

Cu toate acestea, Edmund a ajutat-o pe Lucy să îi trezească pe ceilalți. 

– A trăi după credință, nu e ușor, dar nu-i nici greu, 
A trăi după credință, e un drum cu Dumnezeu.
(Versuri de poetul Costache Ioanid) 
Vedem că uneori apar încercări ale credinței, în viață; momente de examen, de unde trebuie să ieșim biruitori, dacă facem așa după cum Dumnezeu ne-a învățat, pentru a nu mai pierde timpul “rătăcindu-ne prin pădure”.

Capitolul 11

După ce i-a trezit pe toți, Lucy le-a spus că trebuie să pornească imediat. 

“Și chiar sper,” a zis Lucy cu o voce tremurândă, “că veți veni toți cu mine. Pentru că – pentru că eu trebuie să merg cu el fie că mai vine cineva sau nu.” 

Deși ceilalți erau sceptici cu privire la ceea ce le-a spus Lucy, Edmund i-a luat apărarea: 

“Eu voi merge cu ea, dacă ea trebuie să meargă,” a zis el. “A mai avut dreptate și înainte.” 

S-au decis cu greu, dar, în final, Peter a fost de acord cu Lucy, deși nu înțelegea totul pe deplin. Susan a fost cea mai deranjată la început. 

“Lucy a pornit înainte, mușcându-și buza, și încercând să nu spună toate lucrurile pe care se gândea să i le spună lui Susan. Dar a uitat despre ele când și-a ațintit privirea asupra lui Aslan.” 

– Oh, atunci când ne ținem ochii doar asupra lui Iisus! Mult mai multe am putea îndura! 

Aslan era invizibil și silențios față de toți dar nu față de Lucy, astfel că ea trebuia să îi conducă pe drum. Au ajuns la o cărare îngustă de lângă prăpastie, care urma să îi aducă exact unde aveau nevoie să meargă. 

În curând Edmund, apoi Peter și Trumpkin au fost capabili să îl vadă pe Aslan în fața lor – toți, în afară de Susan, care a reușit să îl vadă abia când se apropiaseră de Dealul Mesei de Piatră. 
Când au ajuns la marginea pădurii, au văzut în fața lor Dealul lui Aslan, care a fost ridicat peste străvechea Masă de Piatră. 

“…Acum Aslan s-a oprit și s-a întors și i-a privit în față, arătând atât de maiestuos încât s-au simțit la fel de bucuroși precum poate cineva căruia îi este teamă, și la fel de temători precum poate cineva care este bucuros.” 

Aslan a primit reverențele lor bucuros. 

“Apoi s-a întors și l-a primit pe Edmund.” 
“Foarte bine,” i-au fost cuvintele. 

– Fiul care, cândva, a mers pe calea greșită, înainta acum tot mai mult și mai profund pe calea cea dreaptă. 

Aslan nu a uitat-o pe Susan: 

“Ai dat ascultare temerilor, copilă,” a zis Aslan. 
“Haide, lasă-mă să suflu peste tine. Uită-le. 
Ești curajoasă din nou?” 

Curând după ce s-au reîntâlnit, când Aslan s-a asigurat că Piticul va știi de acum înainte cine este Leul (într-o măsură suficient de prietenoasă, totuși), băieții au pornit în căutarea lui Caspian, în timp ce fetele i s-au alăturat lui Aslan într-un festin, în urma răgetului lui Aslan care a trezit Narnia. 

“Răul va fi bine, când Aslan apare,
La sunetul răgetului său, nu va mai fi întristare,
Când își arată colții, iarna dă să moară, 
Iar când își scutură coama, vom avea din nou primăvară.”  
(“Leul, Vrăjitoarea și Dulapul”) 

Capitolul 12 

Copiii și DMP au intrat în Movila care avea în centrul ei Masa de Piatră. Existau desene și sculpturi pe pereți, și, totuși, Peter și Edmund au fost în Narnia înainte de toate acestea. 
Aproape de ușa care dădea înspre camera centrală, băieții s-au oprit deoarece înăuntrul acesteia avea loc o ceartă între Nikabrik, Trufflehunter, Caspian și Doctorul Cornelius. Nikabrik nu mai avea răbdare. 

“Ajutorul va veni,” spunea Trufflehunter. “Eu stau de partea lui Aslan. Ai răbdare, precum noi, bestiile. Ajutorul va veni. Se poate să fie chiar acum la ușă.” 

(Au menționat aici că Regii și Reginele erau servii lui Aslan, astfel, chemându-i pe ei prin suflarea Cornului era același lucru cu chemarea lui Aslan.) 

Nikabrik a dorit a o chema pe Vrăjitoarea Albă, deoarece, a spus el, nu se cunoaște suficient despre faptul că Aslan chiar a înviat din morți, după ce a fost sacrificat pe Masa de Piatră. 

– În Biblie s-a întâmplat ceva asemănător: Iisus a mai rămas în lumea noastră încă 40 de zile înainte de a Se înălța la Ceruri, dar nu a mai avut un corp uman normal atunci, astfel că a fost capabil de a dispărea din vedere. În acea vreme a existat un zvon răspândit de preoții Evrei, că trupul lui Iisus ar fi fost de fapt furat, deși, fiind păzit de ostași romani cărora le depindea viața de felul în care își făceau slujba, nu este plauzibil. 

Nikabrik spunea că o vrăjitoare nu moare niciodată; iar noi știm că demonii nu mor atunci când moare omul pe care l-au posedat, astfel, ei pot să meargă la un alt om. 
Din fericire, nu mult după ce Nikabrik a propus această idee, Caspian, Doctorul Cornelius și Trufflehunter au sărit în picioare pentru a se lupta cu Nikabrik și cu cei doi oaspeți ai săi: o vrăjitoare și un vârcolac, pentru a-i opri din planul lor. Aceasta a dus la uciderea celor trei trădători ai lui Aslan. 

După terminarea luptei, Peter, Edmund și Trumpkin s-au arătat celorlați. 

“Noroc cu bursucii,” a spus Peter. “Voi niciodată nu v-ați îndoit de noi.” 
“Nicio laudă mie, Maiestate, ” a zis Trufflehunter. 
“Sunt o bestie și noi nu ne schimbăm. Sunt un bursuc, cu atât mai mult, și noi rămânem aceiași.” 

Capitolul 13 

Planurile de bătălie au început, cu Aslan, Regina Susan și Regina Lucy “undeva pe aproape.” 

“Nu știm când va acționa el. În timpul său, cu siguranță, nu al nostru. Între timp, ar vrea ca noi să facem ceea ce putem pe cont propriu,” a spus Peter. 

_{“Aveți un stilou și cerneală, Domnule Doctor?” 
“Un învățat niciodată nu se lasă fără ele, Maiestate,” a răspuns Doctor Cornelius}

Primul lucru pe care l-au făcut a fost să scrie o scrisoare lui Miraz, pentru a-l provoca la un duel, aceasta fiind trimisă prin Regele Edmund care “avea un fel de măreție asupra lui după ce Aslan a suflat asupra sa când s-au întâlnit.” 

Exista trădare în tabăra consilierilor lui Miraz, despre care, acesta nu știa nimic. Astfel, ei l-au făcut pe Miraz să accepte provocarea Regelui Peter, pe motiv că, orișicare ar fi murit, ei vor avea ceva de câștigat, ei fiind următorii în conducerea armatei, după Miraz. 

Înapoi la Dealul lui Aslan, cu toții se pregăteau pentru duelul cu săbii.  

_{Un mic incident a avut loc, deși Reepicheep ar fi vrut să fie unul dintre mareșalii de pe listă, Peter a fost nevoit să îi spună, foarte grav: “Mă tem că nu se va face. Unor oameni le este frică de șoareci…”} 

Capitolul 14 

Lupta era gata să înceapă. 

“Mi-aș fi dorit ca Aslan să fi venit înainte să se ajungă aici,” a zis Trumpkin. 
“Și eu la fel,” a zis Trufflehunter. “Dar privește în spatele tău.” 

Iar în spatele lor stăteau sute și mii de driade și hemidriade și silvani, care ne amintesc de nevăzutele armate de îngeri pe care Dumnezeu le-a trimis în trecut pentru a-i ajuta pe israeliți în bătăliile lor. 
Până în ziua de astăzi, Dumnezeu ne ajută în bătălii prin Duhul Sfânt. 

Lupta a fost crâncenă: atât Peter, cât și Miraz, își dădeau toate silințele. Peter încerca să nu dea ascultare vorbelor rele ale telmarinilor. 
Însă nu peste mult timp, Miraz era cu fața în jos, extenuat, nemaifiind în stare de a se ridica. Peter, precum un gentleman, ceea ce era cu adevărat, a așteptat ca acesta să se ridice. În tot acest timp, Lorzii Glazelle și Sopespian au început să le strige Telmarinilor că s-a trișat, iar, de îndată ce au avut ocazia, l-au înjunghiat pe Miraz pe la spate. 
Atunci a început bătălia. Toată lumea era la arme, până când Telmarinii au început să vadă Pădurile venind către ei, copacii treziți se aruncau în urmărirea lor. Oamenii alergau către podul de peste Marele Râu, însă acesta nu mai era acolo, iar tot ce le-a rămas a fost să se predea. 

Ceea ce s-a întâmplat cu podul e pe un alt fir narativ. 

Devreme, în dimineața aceleiași zile, când fetele s-au trezit, Aslan le-a invitat să se urce pe spatele său, din nou, precum au făcut și acum sute de ani. Erau înconjurați de o suită veselă, aceiași din seara trecută alături de care s-au bucurat de festin. Se îndreptau spre Marele Râu. Atunci, Zeul-Râu l-a salutat pe Aslan și l-a rugat să fie eliberat de lanțurile sale, urmând ca podul să fie distrus, locul redevenind Fordurile de la Beruna.  
Au intrat în orașul Beruna, trecând pe lângă o școală unde li s-a alăturat o fetiță care a fost pedepsită pentru că s-a uitat pe fereastră, în timpul unei lecții de istorie neadevărată, așa cum se preda sub stăpânirea lui Miraz. 
Mai departe, au fost acompaniați de către toți oamenii și animalele care aveau nevoie de bucurie și de un loc și o companie sigură, după o viață tristă și necăjită. 

În apropierea orașului Beaversdam (“Barajul Castorilor”), stătea o femeie în vârstă care părea că are sânge de pitic în ea și care era foarte bolnavă. La vederea lui Aslan a exclamat: 

“Oh, Aslan! Am știut că este adevărat. Am așteptat asta toată viața mea.” 

_{(În Biblie sunt doi oameni în vârstă care au așteptat toată viața lor să îl vadă pe Salvator, și anume Simeon și Ana, care au fost acolo când Pruncul Iisus a fost adus în Templu pentru prima dată)}

Aceasta a fost vindecată de Aslan și el a luat-o pe spatele său, spunându-le lui Susan și Lucy: 

“Voi două, regine, va trebui să alergați acum.” 
“Dar și aceasta ne va plăcea tot la fel de mult,” a zis Susan.

  – În viață, de multe ori, nu toate ne sunt date așa de ușor – s-ar putea să trebuiască să alergăm pe cale, precum toți ceilalți, deși suntem regi și regine, prinți și prințese, prin grația lui Dumnezeu, deoarce El este Regele Regilor.

În final, au ajuns la armata Regelui Peter și la armata predată a lui Miraz. 

“Și primul lucru care s-a întâmplat a fost că femeia în vârstă s-a dat jos de pe spatele lui Aslan și a alergat spre Caspian și s-au îmbrățișat; pentru că ea i-a fost bătrâna lui dădacă.” 

Capitolul 15 

La vederea lui Aslan, Telmarinii erau profund speriați. 

“Ei nu credeau în lei, iar aceasta le-a făcut frica și mai mare.” 

– Pe lângă faptul că ei nu credeau în Aslan, care este Marele Leu, ei nu credeau nici în cel mai apropiat lucru real. 
Asta se întâmplă atunci când istoria și geografia greșită este predată în școli.

Narnienii s-au bucurat de Aslan, iar rândul lui Caspian a venit de a-l cunoaște: 

“Bine ai venit, Prințe,” a zis Aslan. “Consideri că ești în stare de a prelua Conducerea în Narnia?” 
“Eu – Eu nu cred că sunt, Domnule,” a zis Caspian. “Sunt doar un copil.” 
“Bun,” a zis Aslan. “Dacă te-ai fi crezut în stare, ar fi fost o dovadă că nu ești.” 

– La fel este cu noi, cu privire la viața eternă: nu vom putea niciodată să o câștigăm, nu suntem suficient de buni, iar faptele noastre nu vor fi niciodată de ajuns; dar Cineva este, și ne-a promis viața eternă, dacă doar credem în sângele lui Iisus vărsat pentru noi pe cruce, luându-ne păcatele asupra Sa, pentru ca noi să fim astăzi liberi. Și apoi, pentru că Îl iubim pentru ce a făcut pentru noi, vom trăi pentru El, chiar dacă s-ar întâmpla vreodată să mai facem vreo greșeală, El încă este aici pentru noi, pentru că El este bun.

A urmat o altă procesiune. După ce Regina Lucy, prin cordialul ei, a ajutat la vindecarea lui Reepicheep, care fusese rănit, Marele Șoarece a descoperit că își pierduse coada. Acesta îl implora acum pe Aslan să îi dăruiască onoarea înapoi, însă dragostea celorlalți șoareci, care erau dispuși să își taie propriile lor cozi în loc să “poarte o onoare care îi este refuzată Marelui Șoarece,” a fost cea care l-a convins pe Aslan. 

“Ah!” a răcnit Aslan. “M-ați cucerit. Aveți inimi mari. Nu de dragul demnității tale, Reepicheep, dar pentru dragostea care este între tine și poporul tău, și încă mai mult pentru bunătatea poporului tău arătată mie acum mult timp, când ați ros deoparte corzile care mă legau de Masa de Piatră (și a fost atunci momentul, deși voi de mult ați uitat, în care ați devenit Șoareci Vorbitori), îți vei avea coada înapoi.” 

Un mare festin a fost oferit de către Aslan. 

^{…”Dar toată noaptea Aslan și Luna se uitau unul asupra altuia cu ochi voioși și neclipitori.”}

Următoarea zi au început pregătirile pentru Încoronarea lui Caspian, iar noutăți circulau printre Telmarini, care spuneau că li se va oferi o altă casă. 

“Oricine dorea să meargă acolo trebuie să vină la Aslan.” 

În ziua cuvenită, cu toții erau îmbrăcați foarte festiv, cu atât mai mult Regii și Reginele. 

“Totuși, niciun ochi nu era asupra lor sau a copiilor. 
Via și mângâiabila coamă aurie a lui Aslan îi eclipsa pe toți.” 

La adunare, Aslan le-a spus tuturor de unde a venit poporul Telmar, iar acel loc era din lumea noastră, precum Regele Peter și frații săi. Telmarinii provin dintr-un popor de pirați, înainte de a cuceri o insulă în lumea noastră, unde au găsit unul dintre portalurile care i-a transportat în lumea Narniei. 

“Mi-aș fi dorit să fi provenit dintr-o linie mai onorabilă,” a zis Caspian. 
“Tu vii din Domnul Adam și Doamna Eva,” a zis Aslan. “Iar aceasta este atât o onoare suficientă încât să înalțe capul celui mai sărac cerșetor, cât și o rușine suficientă încât să aplece umerii celui mai măreț împărat de pe pământ. Fii mulțumit.” 

În final, unii Telmarini au acceptat oferta lui Aslan de a se întoarce în lumea noastră pe o insulă din Oceanul Pacific, fiind conduși, printr-o ușă făcută din aer de către Aslan, de Regele Peter, Regina Susan, Regele Edmund și Regina Lucy, care erau îmbrăcați acum în uniformele lor de școală. 
Și-au luat la revedere de la toți prietenii lor, iar apoi lui Aslan însuși, cu ochii înlăcrimați, știind că Peter și Susan nu se vor mai întoarce în Narnia vreodată. 

Călătoria lor s-a încheiat pe peronul din gară, amintindu-și de vremurile bune pe care le-au avut încă o dată pe tărâmul Narniei. 

Note: Toate citatele din “Prințul Caspian” sunt scrise în Albastru.

Mai jos am atașat un video, un cover al melodiei finale din filmul “Prințul Caspian”, făcut de Studiourile Disney: “The Call” (“Chemarea”), de Regina Spektor.
Scenele din video urmăresc povestea pe care este bazată melodia.
Sper să îți placă.

Dacă vrei să primești toate viitoarele postări direct pe mailul tău, poți să te abonezi mai jos, doar introducându-ți adresa de e-mail.

De asemenea, te invit să lași un comentariu, precum și să vizitezi paginile mele de pe rețelele de socializare, pe care le găsești mai jos.

• WordPress
• Instagram
• YouTube
• Pinterest