(Scroll down for English)
Română
„Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncântă, Când toți își au plăcerea și zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doruri se avântă L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, Scăldată în cristalul pârăului de-argint, Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să mai salut o dată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase, poetice șoptiri. Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică, În valea mea natală ce undula în flori, Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică, Pierzându-și a sa frunte în negură și nori. Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare, Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut, Ce auzi odată copila-mi murmurare, Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut. Melodica șoptire a râului, ce geme, Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, Cântarea în cadență a frunzelor, ce freme, Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor. Da! Da! Aș fi ferice, de-aș fi încă o dată În patria-mi iubită, în locul meu natal, Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată Visările juniei, visări de-un ideal. Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire, Prin vinele vibrânde ghețoasele-i fiori, Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire, În visuri fericite m-ar duce către nori.”
Versuri: Mihai Eminescu
Pătrunde în anii 1800, pe versurile lui Eminescu, acompaniate de un pian trist și o vioară în același gând, ca apoi să te trezești în prezent, cu un dor de Acasă… Pentru că, parcă, toate locurile în care ne găsim, și nu sunt Acasă, suntem și noi „din străinătate…”
Dacă vrei să primești toate viitoarele postări direct pe mailul tău, poți să te abonezi mai jos, doar introducându-ți adresa de e-mail.
De asemenea, te invit să lași un comentariu, precum și să vizitezi paginile mele de pe rețelele de socializare, pe care le găsești mai jos.
English
„While all 'tis of such happiness to be, while all of them are to rejoice While all of them are to get/attain their joy and cloudless days One soul's but to suffer, and be covered by its longin; After his sweet homeland landscapes, and the cheerful fields. And that heart that's but to scream of pain And that soul, that's singin' in such slamber 'Tis to be this heart o' mine that's lacked of tenderness Tis my soul that's haunted be by such yearning. I'd yearn for I to see now my homeland little valley Surrounded by the crystal waters of the argent stream For I to see that which such dear to my heart 'twas once The old forest on the dawn, the poetic labirinth. For I once again to greet the people from the valley lodges That'd be covered still in such peace, and tranquility Where the people were to get their joy in peace, from simple things Like mysterious dreams, and poetic whispers. I'd so wish that I would've had now a little home o' mine On that homeland valley, that 'twas filled to be found by flowers For I to watch over and over from down bellow the valley that's to ascend and covered be mountains tops by fog and clouds. For I my eye to enchant with the mesmerizing land field Which 'twas once part of my childhood and brought to it such joy Which once 'twas filled by my childish play That my childhood games from past, was it to entertain. The frantic river whisper, that's but heard to be The mesmerizing concert, intonated by the birdies songs The satisfying suave sound, of the falling leaves Would've all but to wake in me the dearly longing. Yes! yes! I'd be of such happiness if I'd be once more Refound in my beloved homeland, in my native home For I to have the means to say with my heart filled of passion The june mounth beauties, the scenary of the hill. Even the death that's but to be feared by humanity Through its throubing veins, the flowers are iced found to be That's where I'd lie myself to (for final) sleep, in quietness In happy dreams I would've been carried towards the clouds.”
Lyrics by Romanian’s most famous poet: Mihai Eminescu
Translation by: Radu Robert (https://lyricstranslate.com/en/din-strainatate-foreign-lands.html)
Dive into the 1800s, on lyrics by beloved Romanian poet Mihai Eminescu, on sad piano chords accompanied by a melancholic violin, so that you can find yourself in the present, with a longing for Home… For, it seems, all the places we are at, and which they are not Home, we are also „from abroad…”
If you would like to receive all of the future posts right to your mailbox, make sure you subscribe by simply adding your e-mail address down below.
I would also like to invite you to leave a comment, as well as to visit my other social media pages, which you can find listed right here:
A Romanian on Earth // Un Român pe acest Pământ 