The Mouse and The Frog // Șoricelul și Broscuța | Short Story

Where it all happened // Locul întâmplării

(Scroll down for English)


Română

( Ora 4:45 A.M., Iunie 2020. M-am uitat pe fereastră și acolo, în fața căminului studențesc, era o broscuță și un șoricel. Oare ce complotau în timp ce suna alarma căminului? )


“Oh, nu! Ce este acest zgomot puternic care se aude precum mașinăriile acelea mari pe roți care se grăbesc mereu și au luminițe?” întrebă Șoricelul îngrijorat.

“Ce ai făcut, Șoricelule? Acum se vor trezi sutele de tineri care stau aici și care par că au atât de multe de făcut în fiecare zi, încât intră și ies pe ușă continuu,” zise Broasca, cu un ușor aer de superioritate.

 E adevărat că aceasta era mai în vârstă decât Șoricelul, iar însuși Șoricelul știa, fiind învățat de mama lui, Șoricioaica, că trebuie să aibă respect pentru cei mai mari decât el, fie până când va crește mare, sau până când ei îl vor considera un prieten, atunci putând fi egali. Pe Broscuță, însă, nu o cunoștea de multă vreme.

“Nu am știut că se va întâmpla așa. Îmi pare rău! Am văzut doar o cutiuță legată de niște fire și, știi cum sunt eu, mereu îmi place să rod câte ceva, pentru că nu știu dacă voi găsi întotdeauna ceva de mâncare.”

“Păi nu de aceea am venit la cutia cu resturi: tocmai ca să găsim câte ceva de mâncare?! Tinerii aceștia mănâncă tot des și de multe ori vei găsi câte ceva de ronțăit în coșurile acestea pline, pentru că, din fericire pentru noi, unora nu le pasă de rămășițe. Ce să mai zici că sunt zile în care dai de un adevărat festin!”

“Sau, poate, s-au gândit să ne lase și nouă ceva de înghițit!” zise Șoricelul, cu ochii luminați de fericire.

“Ei nici măcar nu știu că noi venim aici, iar dacă ar știi, cu atât mai mult s-ar feri în a lăsa ceva, pentru că ei ne consideră murdari și dau cu piciorul în noi atunci când ne apropiem de ei. Fratele meu, Dumnezeu să îl odihnească, a fost grav rănit de un om cu o mătură, după care și-a dat duhul. De atunci ne-am învățat minte să ieșim doar noaptea din ascunziș, mai ales când venim aici, să nu riscăm să ne vadă un om și să țipe, pentru că următorul lor pas ar fi să ne lovească.”

“Poate că nu toți oamenii sunt așa de răi. De fapt, sunt sigur că nu toți! Poate că și ei sunt ca și noi, animalele: unii dintre noi vrem doar să ne găsim de mâncare și să ne vedem de treaba noastră, în timp ce unii precum șerpii, de exemplu, vor să se hrănească cu noi, în loc să caute și ei de mâncare ca și noi, pe unde pot, în mod corect. Noi ne hrănim doar cu lucruri mici și nesemnificative pentru mulți.”

“Poate că ai dreptate. Ei, haide, urcă în coș să vezi dacă găsești câte ceva. Eu stau să aștept aici musculițele care vor ieși. Sper că nu s-au dus toate la culcare,” zise Broasca, lingându-se pe buze.

“Poate că s-au trezit și ele de la sunetul acesta puternic,” îngână Șoricelul.

“Problema ar fi să nu se trezească oamenii, pentru că, dacă vor ieși afară și ne vor găsi aici, vor pune capcane și nu vom mai putea veni aici de acum înainte, și vom pierde un loc bun de mâncare; dar mai bine așa, decât să murim.”

“Ai găsit ceva?”

“Mmm. Da. Dar muște nu sunt,” se aude în ecou vocea Șoricelului din cutia de gunoi.

“Nu-i nimic. Am înfulecat niște țânțari mai devreme, astă-seară. Dar grăbește-te de mănâncă, pentru că zgomotul ăsta ne pune în pericol cu fiecare minut care trece.”

“Gata. Hai să fugim de aici,” zise Șoricelul în timp ce sări din coșul de gunoi.

“Hai să țopăim, mai bine zis,” râse Broasca.

“Da, fiecare în felul lui,” aprobă Șoricelul.

“Încă sper să nu ne fi văzut cineva,” continuă Broasca, îngrijorată. “Am văzut niște lumini la ferestre, vreo două, în timp ce te-am așteptat. Probabil că unii s-au trezit din cauza noastră.”

“Oh, să sperăm doar că sunt dintre oamenii cei buni, care nu vor pune otravă, pentru că se gândesc că și o broscuță și un șoricel trebuie să mănânce. Mama Șoricioaică are o vorbă: Speranța e mai puternică decât Frica.”

“Așa este, dragul meu prieten, sperăm. Iar acum, să vedem dacă mai găsim ceva de mâncare, ca ziua să dormim liniștiți, ascunzându-ne de șerpi, e mai ușor așa pentru noi,” zâmbi Broasca, în timp ce țopăia îndepărtându-se de clădirea plină de tineri adormiți.

 Însă nu chiar toți dormeau, fiindcă, la unul dintre etaje, suficient de aproape, cineva veghease asupra conversației lor, luând seama la inocența și lupta de zi cu zi a unora.


Dacă ți-a plăcut această povestioară și ai vrea să primești toate viitoarele postări direct pe mailul tău, poți să te abonezi mai jos, doar introducându-ți adresa de e-mail.

De asemenea, te invit să lași un comentariu, precum și să vizitezi paginile mele de pe alte rețele de socializare, pe care le găsești mai jos.


English

( 4:45 A.M., June 2020. I looked out the window, and, right in front of the student’s dorms, there was a little frog and a little mouse. What were they plotting while the alarm of the Student’s Center went off? )


“Oh, no! What is this loud noise that sounds just like those big wheel machines that are always in a hurry and are spreading a lot of lights?” asks the worried little Mouse.

“What have you done, little one? Now all of the hundreds of young people that are living here and seem to have so much to do every day, getting in and out of the door, are going to wake up,” said the Frog, with a subtle air of superiority.

It was true indeed that the Frog was older than the Mouse, and the Mouse itself knew, being thought by his mother, the Mama Mouse, that he must show respect for those that are older than him, whether until he will get older, or they will be the ones that are going to consider him a friend, and from that moment on, they will be equals. The Frog was not yet an old acquaintance.

“I didn’t know that it will happen this way. I’m terribly sorry! I just saw a small box with some wires and, you know how I am, I always enjoy gnawing on anything, because I never know when I’ll find some more food.”

“Well isn’t that why we came all the way to the waste box: just to find food?! The young people eat so often, and you will always find something to chew on in these full boxes, because, lucky for us, some of them don’t care about their remains. There are days when you can even have a feast!”

“Or… Maybe, they cared about giving us something to eat!” said the little Mouse, with his eyes gleaming with happiness.

“They don’t even know we’re coming here, and if they would know, they will actually keep away from leaving out any trash, since they consider us dirty and they kick us with their feet whenever we get closer. My brother, may he rest in peace, was deeply hurt with a broomstick, by a man, and he died soon after. Ever since, we only get out from our den during nighttime, especially when we’re coming here, that way we won’t be at risk for them to see us and scream on us, because the next step would be hitting us.”

“Maybe not all men are that bad. In fact, I’m sure of that! Maybe they are like us, animals: some of us only want to find nourishment and get along with life, meanwhile, snakes, for example, want to feed on us, instead of trying to find some other food, wherever they can, fairly. We only feed on small, insignificant things to many others.”

“Maybe you’re right. Well, come on, then, get up in the trash can and see if you can find anything. I’ll keep watch for the little flies that will get out. I hope they didn’t go to sleep already,” said the Frog, licking its lips.

“Maybe they woke up as well from this loud noise,” whispered the Mouse.

“The only problem would be if the people wake up, and if they’ll get out and find us here, they’ll put on traps and we can say goodbye to this good food-spot; yet, that’s better than dying.”

“Have you found anything?”

“Mmm. Yes. But there are no flies,” echoes the little Mouse’s voice from the trash can.

“That’s alright. I engaged myself in a great meal earlier, full of mosquitos. But hurry up eating, I beg of you, because this noise might get us in trouble any passing minute.”

“Done. Let’s run away,” said the Mouse as he jumped out of the trash can.

“Or let’s hop along, better said,” laughed the Frog.

“Yep, everybody in their way,” approved the Mouse.

“I’m still thinking if someone had seen us, continued the worried little Frog. I saw some lights at the windows, about two of them, while I waited for you. Maybe some of them woke up because of us.”

“Oh, let us just hope that those are one of the good people, that will not poison us, because they consider that even a little frog and a little mouse need to eat. Mother Mouse always says: Hope is stronger than Fear.”

“That is right, my dear friend, we hope. But for now, let’s see if we can still check on some other places to eat, so that we can sleep tight during the day, hiding from snakes, because it’s easier this way for us,” smiled the Frog, while hopping away from one of the buildings full with sleeping young people.

Yet not all of them were sleeping, since, at a higher floor, but close enough, somebody heard their whole conversation, acknowledging their innocence and one’s daily struggle.


If you enjoyed this short story, and you would like to receive all of the future posts right to your mailbox, make sure you subscribe by simply adding your e-mail address down below.

I would also like to invite you to leave a comment, as well as to visit my other social media pages, that you can find listed right here:

5 comments

  1. Părăsind meleagurile bătute de tălpile obosite ale adulților, poposim de această data la o fascinantă “întâmplare” din “lumea celor care nu cuvântă”.
    Dacă în “povestirea” trecută întâmplarea purta o încărcătură dureroasă, tragică, de această dată ne confruntăm cu neobositul spirit ludic.
    Casting-ul acestei întâmplări este compus din trei personaje. Primul personaj principal care își face gălăgioasa apariție este Șoricelul(întruchiparea curiozității și totodată a inocenței), urmat îndeaproape de mrs. Broscuță, iar undeva above all(la propriu și la figurat), omniștientul narator-personaj.
    Povestea debutează cu zgomotul produs de curiozitatea intrinsecă a șoricelului, zgomot ce stârnește revolta broscuței.
    Se poate observa ușor din conversația mai mut sau mai puțin prietenoasă o izbitoare diferență între crezurile celor doi necuvântători. Cel mai tânăr expune lumea ideală în care crede că trăiește, pe când tovarășul său mai în vârstă îi expune crudul adevăr. Aici apare din nou în evidență antiteza oarecum așteptată dintre personajul bătrân si cel tânăr.
    O transpunere in realitate a acestei întâmplări ar putea fi că doi oameni total necunoscuți, unul cu școala vieții, celălalt un neinițiat sun în căutarea adevărului, în căutarea hranei spirituale, fiecare cu abordarea lui. Cel tânăr nu se sfiește din arăta lumii ce ar putea găsi, celălalt mai bătrân de teamă să nu fie criticat sau respins acționează în surdină.
    Căutare se sfârșește din păcate într-un mod dramatic, ținta căutărilor negăsindu-se aici, ci doar niște ’’resturi”.
    Faptul că acțiune are loc overnight poate însemna că această căutare trebuie să se desfășoare în taină, neîntreruptă de nimeni.
    Ca un punct de referință pentru această căutare nocturnă aș dori să amintesc că în tradiția hindusă există o perioadă specifică de timp între ora 4.24 și 5.12 dimineața denumită Brahma muhurt, sau mai simplu zis ’’Creator’s time”. Acest interval este considerat momentul în care Dumnezeu se descoperă oamenilor, sau timpul în care oamenii se pot apropia cel mai ușor de Dumnezeu.
    Așadar, ceea ce am putea deprinde din acest short-story este faptul că nu trebuie să ne dăm bătuți prea ușor în căutările/luptele noastre, și să nu plecăm urechea la orice sfat ’’nevinovat”.

    Liked by 1 person

    • Mulțumesc pentru această interpretare profundă!

      Un lucru foarte interesant și plăcut în omenire este atunci când fiecare ia o lucrare scrisă și o va înțelege în felul său.

      Cu toate că multe dintre observațiile notate de către tine sunt în concordanță cu ideile mele, vreau doar să îți sugerez să nu te adâncești prea mult în “resturi”, ci să le accepți ca lucrurile mici și simple care sunt, și care mulțumesc pe unii, spre deosebire de cei asemuiți cu “șerpii”.

      Like

Leave a Reply to Poliana Raisa Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s